• Acasa
  • Domenii de practica
  • Echipa
  • Contact
  • Contact

    Dreptul concurenţei

    Acasa

    Dreptul concurenţei

    Dreptul concurenţei

    Avocaţii noştri au o bogată practică în domeniul dreptului concurenţei, în cele mai variate speţe, de la consilierea clienţilor în cazul negocierii unor clauze contractuale care pot încălca normele de concurenţă, până la asistenţă în cadrul investigaţiilor declanşate de către autoritatea de concurenţă sau implementarea la nivelul companiilor a unor programe de conformare la regulile de concurenţă. Cunoaşterea aprofundată atât a normelor de concurenţă aplicabile, cât şi a practicii autorităţilor de concurenţă şi instanţelor de judecată, atât din România, cât şi de la nivel european, sunt o garanţie de excelenţă a serviciilor noastre.

    De ce sa ne alegi?

    Cu noi, veţi beneficia de:

    • consiliere promptă privind respectarea normelor de concurenţă în cadrul activităţilor de zi cu zi ale companiei Dvs., inclusiv asistenţă în prevenirea sau sesizarea unor practici de concurenţă neloială
    • realizarea de audituri de concurenţă în cadrul companiilor, incluzând verificarea contractelor, procedurilor interne şi a corespondenţei purtate de angajaţi cu competitori, clienţi sau furnizori
    • elaborarea de programe de conformare la normele de concurenţă, cuprinzând proceduri de evaluare şi management al riscurilor specifice, norme interne aplicabile în diferite situaţii (negociere şi încheiere contracte, participare la întâlniri în cadrul unor asociaţii de profil şi schimb de informaţii cu competitorii, procedura de urmat în cazul unor inspecţii ale autorităţii de concurenţă etc.)
    • asistenţă în redactarea şi negocierea de contracte comerciale, în special contracte de distribuţie şi licenţă, în vederea încadrării în categoriile de înţelegeri, decizii şi practici concertate exceptate de la interdicţiile impuse prin normele de concurenţă
    • asistenţă în investigaţiile declanşate de Consiliul Concurenţei, cu privire în special la redactarea răspunsurilor la cererile de informaţii ale Consiliului, pregătirea observaţiilor la rapoartele de investigaţie, asistenţă în inspecţiile efectuate de Consiliul Concurenţei la sediul companiei
    • consiliere în legătură cu asumarea de angajamente şi politica de clemenţă în cazul investigaţiilor referitoare la înţelegeri anticoncurenţiale
    • reprezentare în litigiile declanşate împotriva deciziilor Consiliului Concurenţei prin care sunt aplicate amenzi
    • consiliere în redactarea de plângeri adresate Consiliului Concurenţei şi/sau Comisiei Europene cu privire la încălcarea normelor de concurenţă de către alte companii
    • consiliere şi sprijin în procesul de autorizare a concentrărilor economice, incluzând acordarea de asistenţă în redactarea notificărilor de fuziuni, achiziţii şi alte forme de concentrare economică, în contactele cu autoritatea de concurenţă în vederea autorizării acestor operaţiuni etc.
    • asistenţă în procedurile de ajutor de stat, prin redactarea notificărilor şi a informărilor privind asemenea măsuri, precum şi în cadrul investigaţiilor referitoare la ajutoare de stat ilegale sau utilizate în mod abuziv ori în redactarea de plângeri privind ajutoare de acest tip